Luni dimineata,ora 7.Iar nu am auzit ceasul si acum dau din colt in colt incercand sa ma grabesc,dar din pacate niciodata nu am stiut sa ma garabesc,asta explica de ce mereu intarzii la scoala.Am mostenit asta de la mama mea,dar tot o iubesc.
Ma grabesc sa cobor scarile in timp ce mananc un baton de cereale,iar cand ajung in sfarsit in masina imi verific telefonul,dar vad cat este ceasul si mi se taie respiratia,trebuie sa raman calma.Prefer sa privesc pe geam..
Stiu traseul acesta de cativa ani buni,dar in fiecare zi ma impresioneaza cate ceva.Trec mereu pe langa 3 biserici care ma fascineaza,un mic cartier care te face sa te simti ca in Venetia,parcuri,etc..
Ma m-ai uit o data la ceas,mai am 5 minute si orasul este aglomerat ca de obicei,ma uit din nou pe geam si privesc la oamenii de pe trotuar,imaginandu-mi gandurile lor: unii alearga dupa autobuz,altii se gandesc ce fac copii lor,insa majoritatea se gandesc la BANI,vorba aia 'banii fac pamantu sa se invarta".
Mi-as dori atat de mult sa pot schimba cumva lumea,dar raman cu dorinta.Sau poate candva ...
Am ajuns la scoala ,in sfarsit,cu 10 minute intarziere..Acum,timp de 6 ore ,trebuie sa ascult niste profesori ce se razbuna pe noi pt ca sunt prost platiti.

Nemurire..

"Sunt milioane de insi care tanjesc dupa nemurire ,dar nu stiu ce sa faca intr-o duminica ploioasa"(Legile lui Murphy)
Duminica dimineata,un ciocanit in geam ma trezeste din visul meu romantic.Pierduta printre perne incerc sa ies la suprafata,dar racoarea din camera ma loveste peste fata si ma cufund din nou in patul meu moale.Se aude din nou un ciocanit in geam,si din nou,si din nou,si din nou.Gandul meu care zbura departe,intr-o zi de vara,se intoarce in prezent si realizez ca afara este o zi de toamna ploioasa.Visul meu frumos s-a transformat in cosmar.
Raman in pat,cu ochii inchisi,timp de vre-o ora,timp in care imi las gandurle sa zboare unde vor ele.Intr-un final ma ridic din patul meu de printesa(si aici nu ma refer la culoarea roz!) si ies cu mami pe balcon sa vedem cum este vremea afara.Privind la strada goala si uda si la mama mea realizez ca ,ceea ce pentru mine este o zi plictisitoare ,pentru ea este o zi perfecta pentru cumparaturi si odihna,asa cum Konrad Adenauer a spus:"Toti traim sub acelasi cer,dar nu toti avem acelasi orizont".
Imi intorc privirea spre strada goala si astept sa vad pe cineva trecand.Desi locuiesc pe un bulevard o singura femeie aleargaspre statia de autobuz ,fara umbrela.Nici macar masinile nu mai circula.Este o monotonie deranjanta.Prefer sa ma intorc in camera mea si sa ma uit la televizor.Lenevesc in pat timp de vre-o ora ,insa realizez ca ma transform intr-o persoana mai mult decat plictisita si ma ridic din pat.
Eu tanjesc dupa nemurire,trebuie sa am ceva interesant de facut intr-o duminica ploioasa..Imi iau mp3-ul si incep sa dansez in fata oglinzii,la fel cum faceam in diminetile zilelor de vara;iar dupa ce voi obosi voi citi o carte,poate voi incerca ceva nou,cum ar fi un roman politist.Asta ar trebuii sa sparga monotonia din jurul meu..